AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.537/2001 privind înființarea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.488/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Inspecției Muncii
Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.537/2001 privind înființarea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 488/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.247 din 27.08.2019 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D768/27.08.2019,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.537/2001 privind înființarea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.488/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii.
Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
2. La pct.2-6 ale art.I, întrucât se propun mai multe intervenții asupra aceluiași articol, acestea trebuie comasate într-un singur punct, care să vizeze modificarea în întregime art.3, a cărui parte dispozitivă să aibă următorul conținut:
2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:.
Pe cale de consecință, punctele subsecvente trebuie renumerotate.
Similar trebuie procedat și în cazul actualelor pct.7-10 ale art.I, care vizează intervenții asupra art.4, articol care, conform celor propuse prin proiect, ar urma să aibă 3 alineate. În acest caz, partea dispozitivă va avea următoarea formulare:
3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:.
Art.4 -....
Dacă proiectul va fi reformulat potrivit observațiilor de mai sus, din titlu și din partea dispozitivă a art.I trebuie eliminate referirile la operațiunea completării.
3. Referitor la textul propus la actualul pct.6 al art.I pentru alin.(2) al art.3, precizăm că Hotărârea Guvernului nr.522/2003, la care se face trimitere, nu este republicată până în prezent, astfel încât este necesară eliminarea cuvântului republicată scris după titlul actului.
4. La actualul pct.11 al art.I, partea dispozitivă trebuie redactată, astfel:
Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:.
5. La art.II, pentru claritate în exprimare, acesta ar trebui reformulat astfel: Art.II Organigrama, structurile și statul de funcții ale Centrului de Pregătire și Pefercționare Profesională al Inspecției Muncii se aprobă prin decizie a inspectorului general de stat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
6. La art.III, întrucât Hotărârea Guvernului nr.488/2017 a suferit doar modificări, este necesară eliminarea expresiei și completările din partea introductivă a articolului.
În plus, partea dispozitivă a pct.2 trebuie reformulată, astfel:
2. La anexa nr.2 lit.A, a treia liniunță se modifică și va avea următorul cuprins:.
7. Având în vedere că Hotărârea Guvernului nr.537/2001 a suferit mai multe intervenții legislative, considerăm necesară completarea proiectului cu un nou articol, art.IV care să dispună republicarea actului, cu următorul cuprins:
Art.IV. - Hotărârea Guvernului nr.537/2001 privind înființarea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.322 din 15 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.761/30.08.2019